Mă numesc Farczádi Zsuzsánna. Predau limba maghiară elevilor de gimnaziu într-un sat Transilvănean drăguţ, lângă Târgu Mureş. Îmi place ceea ce fac deoarece simt că este important şi primesc de la elevii mei multă iubire, atenţie, zâmbete sincere şi multă energie. De ce am devenit tocmai profesoară? Din două motive simple. În primul rând am vrut să influenţez pozitiv viaţa tinerilor. Iar în al doilea rând am vrut să rămân în permanenţă în preajma copiilor, ca să învăţ de la ei şi în secret să hrănesc copilul din mine. Însă în februarie 2019 am găsit şi o altă modalitate (mai bine zis ea m-a găsit pe mine) ca să fac parte din lumea copiilor. Am început să scriu poveşti.

Întâlnirea cu ideea de a scrie poveşti

Totul a început într-o după masă de iarnă, consumând un ceai cu gust unic de mentă-ghimbir-portocală într-un bistro din Cluj alături de o persoană cu adevărat specială. Szidi (Barabás Szidónia), a cărei poveste o puteţi citi în articolul precedent, îmi povestea cu entuziasm despre existenţa cărţilor cu poveşti personalizate şi despre ideea de a răspândi acest concept în Transilvania. La sfârşit m-a întrebat dacă aş vrea să scriu aceste poveşti. Aşa am devenit membră a echipei Pokapi.

De ce am acceptat provocarea?

În primul rând pentru că scrierea poveştilor este un hobby mai vechi, iar în al doilea rând am văzut oportunitatea extraordinară de a determina copii să iubească cititul. Cred că poveştile personalizate oferă o experienţă de lectură specială copiilor, care sunt şi personajele principale ale poveştilor: iau decizii, ajută pe alţii, caută soluţii etc. Astfel povestea devine o aventură personală, iar cititul o experienţă pozitivă.

Cum se desfăşoară scrierea poveştilor?

În scrierea poveştilor m-a ajutat mult discuţia avută cu scriitorul Szabó Róbert Csaba. La o întâlnire scriitor-cititor, organizată la şcoală, l-am întrebat cum se naşte o poveste. Mi-a spus că alege o problemă reală, pe care o prelucrează pe înţelesul copii. Pe urmă caută personajele care să rezolve problema şi încet încet se conturează povestea. Atât de mult mi-a plăcut răspunsul lui, încât i-am urmat exemplul.

Am creat o poveste din lumea mea şi o lume din povestea mea

După ce am recitit prima poveste scrisă de mine, mi-am dat seama nu doar că acțiunea din poveste are la baza sa un conflict din copilăria mea, dar şi că am modelat personajele după membrii familiei şi cunoştinţe. Am creat o poveste din lumea mea şi o lume din propia mea poveste.

Îmi dau silinţa ca poveştile mele să reflecte experienţele copiilor din ziua de azi. Din acest motiv rescriu multe elemente tradiționale din poveste. Sunt atentă şi la un alt aspect: copiilor din ziua de azi le place să participe activ şi să contribuie personal la evenimente. Tocmai de aceea introduc şi părţi interactive în poveste. Fără ajutorul lor poveştile sunt incomplete. Dacă mă întrebaţi care este punctul forte al poveştilor mele, aş zice că umorul. Consider că este important să educăm copiii să aibă umor, deoarece umorul este atât un scut, cât şi un pod. Scut pentru că ne protejează de răni şi pod, deoarece ne ajută să ne conectăm cu semenii noştri.

Am învăţat de la părinţi că tot ce e sincer şi vine din inimă, numai bun poate fi, aşadar sper că poveştile mele oferă clipe speciale cititorilor mei.

În articolul viitor veţi afla povestea persoanei care a dat viaţă poveştilor Pokapi prin ilustraţiile care vorbesc de la sine.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *