Azi vă prezentăm o nouă poveste din seria de articole de povești recomandate. Acestea sunt cărți de povești care ne sunt dragi și pe care le recomandăm cu căldură tuturor cititorilor.

Popi a așteptat cu nerăbdare această joacă!

Povestea de azi este a Dianei Tivu intitulată Pernuța speriată și teribila noapte cu lună plină. În urmă cu câteva zile am primit cartea, alături de alte comori. Ne-am bucurat extrem de mult! Întotdeauna suntem entuziasmate când primim cărți de povești, ale noastre sau ale altori autori.

Am citit-o împreună cu Popi, după care i-am pus câteva întrebări:

Ce ți-a plăcut cel mai mult din poveste?

Popi: Știi, favorita mea din toată povestea e pernuța speriată.

Într-un fel ne asemănăm, pentru că adoră să se joace, ca și mie. Și e înnebunită după Dănuț, prietenul ei cel mai bun, exact ca și mine! Dar cred că suntem și un pic diferiți. Ea este puţin fricoasă, eu, în schimb, sunt puternic și curajos! Aș fi ajutat-o cu drag, i-aș fi zis că nu trebuie să-i fie frică de lună, căci ea numai prin fereastră pândește puțin, dă din ochi și plutește lin.

Care a fost ilustrația ta preferată?

Popi: Aceea în care apar și eu, desigur!

Mențiunea lui Szidi: Popi se referă la scena în care toate jucăriile se răstoarnă din cutie și fac o gălăgie uriașă. În timpul lecturii Popi a avut impresia că și el e în grămada de jucării. Cu mare avânt a început să se caute printre celelalte animale.

Pentru cine recomanzi această poveste?

Popi: Tuturor copiilor, normal! Dacă mie mi-a plăcut, atunci tuturor le va plăcea, nu?? Dacă nu, atunci recomand copilașilor care se sperie ușor și nu se simt în siguranță. Vor înțelege că nu au de ce să le fie frică. Chiar dacă uneori lucrurile par înspăimântătoare, nu fac nici un rău. Noi, copiii, trebuie să fim curajoși. Dar dacă totuși ne este foarte-foarte frică, trebuie doar să ne îmbrățisăm prietenul cel mai bun și frica dispare instant.

O îmbrățișare din partea lui este cel mai bun lucru din întreaga lume!

Ce poveste vrei să citim data viitoare?

Popi: Următoarea aventură a pernuței speriate, cea în care se întâlnește cu un nou monstru: mașina de spălat.

Completarea lui Szidi: Într-adevăr, avem în bibliotecă noua poveste a pernuței intitulată Pernuța speriată și teribila cutie cu viteze și bulbuci. Vom reveni cu o prezentare în curând prin cadrul seriei de articole de povești recomandate.

Szidi, ție ce ți-a plăcut cel mai mult din poveste? – a întrebat de data aceasta Popi.

Ce altceva, dacă nu legătura puternică dintre pernuța drăgălașă și prietenul ei. Îmi amintește de pernuța mea din copilărie, cea pe care am dus-o peste tot cu mine. Recunosc, și acum dorm cu ea.


Cartea este disponibilă în limba română şi se poate achiziţiona de pe Cartepedia. Ilustrațiile frumoase și limbajul prietenos al poveștii captează atenţia tuturor copiilor.

Audiobook-ul animat se poate viziona pe Youtube.

Pe Diana Tivu, autoarea și ilustratoarea poveștii o găsiți pe Facebook și Instagram.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *